Translate

Thursday, April 10, 2014

Eutanasierea cainilor – efect al sterilizării “pe hartie”

                  Legea eutanasierii câinilor  fără stăpân a provocat o isterie în lanţ, nu doar la noi ci în întreaga Europă. Marşuri de protest, manifestări violente, emisiuni virulente, articole cu tentă „juatiţiară” s-au dorit a fi unelte care să oprească .aplicarea legii
 E trist şî pare nedrept ca aceste fiinţe fără vină, fără apărare şi lăsate ani  şi ani la cheremul celor ce au făcut averi de pe urma nefericirii lor să fie „adormite”. Nedrept…pentru cine, de fapt? Pentru câinii care se sting de foame şi sete, cu râie si răni, pe marginea drumului, sau în adăposturile publice? Pentru puii de câine care sunt aruncaţi de vii la gunoi sau, poate, pentru mamele gestante ce sunt aruncate în apă să se înece? Nu, pentru ei este nedrept că banii ce trebuia să fie utilizaţi la sterilizarea în masă, în urmă cu câţiva ani, au intrat, de fapt, în buzunarele fără fund a unor veterinari şi a unor politicieni. De fapt, concetăţeni protestatari, această lege a eutanasierii este un efect firesc al furtului fondurilor pentru sterilizare.
Am o serie de întrebări pentru voi, cei ce vă arogaţi candidul titlu de „iubitori de animale”: în verile trecute, pe caniculă, câţi dintre voi aţi pus un bol cu apă afară pentru bietele animale? Câţi dintre voi mergeti cu hrană sau doar să ajutaţi în adăposturi? Şi, cu ce soluţii veniţi pentru rezolvarea suferinţei câinilor şi îndepărtarea pericolului eutanasierii lor? Câţi dintre voi aţi ţinut în braţe şi aţi privit în ochi un câine cu blana aproape toată mâncată de râie, cu rană deschisă la picior, veche de peste o lună, şi cu o greutate la mai puţin de jumătate de cea normală? Câţi dintre voi v-aţi gâdit cum este pentru câine să stea legat în lanţ˛ani în şir, flămând şi osândit la viaţă ?

E simplu să aduni semnături şi să urli în stradă ca să apari la ştiri, să te afişez în emisiuni tv cu ochii plini de „lacrimi de crocodil”, dar să acţionezi concret în interesul acestor  animale oropsite este o muncă grea ce îţî solicită sufletul, mai întâi de toate.

Reglementările legii vin  şi mai spun că trebuie ca toţi câinii să fie luaţi în evidenţă, gradual, prin microcip şi carnet de sănătate. Este foarte important ca cei ce au câini sau vor adopta, să cunoască cerinţele  Ordinului nr. 1/2014 pentru aprobarea Normelor privind identificarea şi înregistrarea câinilor cu stăpân. Articolul 4 este unul foarte important, deoarece face referire la termenele în care microciparea unui câine trebuie să fie făcută.

„ARTICOLUL 4 - Termene de identificare şi înregistrare 
(1) Câinii se identifică şi se înregistrează cu respectarea următoarelor termene: 
a) câinii nou-născuţi cu proprietar - în termen de maximum 90 de zile de la fatare, dar în orice caz înainte de vânzarea, donarea cu titlu gratuit sau scoaterea în spaţii publice a acestora; 
b) câinii adulţi cu proprietar - până la data de 1 ianuarie 2015 şi în orice caz înainte de vânzarea, donarea cu titlu gratuit sau scoaterea în spaţii publice a acestora şi cel mai tărziu înaintea vaccinării contra rabiei; 
c) câinii proveniţi din adăposturile publice - în momentul adopţiei, înainte de a părăsi adăpostul; 
d) înregistrarea în RECS a câinilor identificaţi se realizează odată cu microciparea şi eliberarea carnetului de sănătate, în cazul prezentării proprietarilor la sediul utilizatorilor RECS, respectiv în maximum 5 zile de la implantarea microcipului, în cazul deplasării medicului veterinar la sediul proprietarului sau în cazul în care, din motive tehnice, nu a fost posibilă înregistrarea în RECS. 
(2) Câinii neidentificaţi şi neînregistraţi aflaţi în spaţiile publice sunt consideraţi câini fără stăpân şi sunt trataţi conform prevederilor legislaţiei specifice în vigoare. 
(3) Câinii identificaţi înainte de data intrării în vigoare a prezentelor norme cu un microcip cu cod unic de identificare corespunzător standardelor ISO 11784 sau 11785 vor fi înregistraţi în baza de date şi se vor emite carnete de sănătate noi, conform prezentelor norme. 
(4) Câinii identificaţi înainte de data intrării în vigoare a prezentelor norme cu un microcip care nu corespunde standardelor ISO 11784 sau 11785 vor fi identificaţi, înregistraţi şi se vor emite noi carnete de sănătate conform prezentelor norme.”

Vor mai fi modificări si referitor la adopţiile internaţionale, însă vom vorbi despre ele la momentul potrivit. Foarte curând.

G.E.S.